Erbicid pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale si perene la cereale

Omologat in Romania cu certificat de omologare nr: 978PC/07.11.2024

Ce este USHA 600 SL si pentru ce se foloseste?

USHA 600 SL este un erbicid cu actiune sistemica selectiva. Este absorbit de plante atât foliar, cât și radicular și translocat către meristemele de crestere. Combate buruieni dicotiledonate anuale şi perene rasarite. Acționează asupra procesului de creștere cauzând anomalii în structura buruienilor sensibile, conducând ulterior la necrozarea acestora. Absorbtia si translocarea sunt influențate de speciile de buruieni si stadiul lor de dezvoltare, precum și de unele condiții de mediu, cum ar fi intensitatea luminii, umiditatea din sol si aer, temperatura, etc. Produsul ajunge în frunze după numai două ore de la aplicare si nu este afectat de ploile survenite ulterior. Primele efecte apar după cateva ore iar uscarea totală a buruienilor se produce dupa circa 7-10 zile.

Cand si cum se aplica USHA 600 SL?

USHA 600 SL se aplica postemergent, o singura data pe sezon. Efectul de combatere este cu atât mai bun cu cât buruienile sunt într-un stadiu cât mai timpuriu de dezvoltare.

Volumul de solutie utilizat este de 200 – 400 L/ha.

 

DOMENIU DE UTILIZARE

Cultura Organismul dăunător Doza de utilizare Perioada de aplicare
Grau Buruieni dicotiledonate anuale si perene sensibile la 2,4-D: Chenopodium album, Capsella bursa-pastoris, Thalpsi arvense, Atriplex spp., Raphanus raphanistrum, Urtica spp., Papaver rhoeas, Sonchus oleraceus 1,0 l/ha Postemergent, de la stadiul de 3 frunze pana la sfarsitul infratitului (BBCH 13-29)
Porumb Buruieni dicotiledonate anuale si perene sensibile la 2,4-D: Chenopodium album, Cirsium arvense, Convolvulus arvensis, Polygonum spp., Stellaria media 1,0 l/ha Postemergent, de la stadiul de 3-6 frunze al culturii (BBCH 13-16), iar buruienile in stadiul de 2-4 frunze (Cirsium <10 cm)

 

COMPATIBILITATE: Produsul este compatibil cu majoritatea produselor fitosanitare, înainte de utilizarea unui amestec se va face un test.