Fungicid pe baza de tebuconazol pentru tratamentul semintelor

Omologat in Romania cu certificat de omologare nr: 2568/12.10.2005

Ce este Tebusha 6 FS si pentru ce se foloseste?

Este un fungicid sistemic utilizat pentru tratarea semintelor de grau si orz destinate semanatului.

Prezinta un spectru larg de combatere a bolilor transmise prin seminte sau sol si o perioada de actiune indelungata. Dupa aplicare fiind sistemic, patrunde in seminte sau este preluat de radicele in noile plantute, asigurand protectia lor impotriva agentilor fitopatogeni din sol, din samanta sau de pe suprafata acesteia. Plantele rasarite vor creste viguros in primele faze de vegetatie.

Tebusha 6 FS este un produs cu eficacitate ridicata si efec atat preventiv cat si curativ. Se prezinta sub forma lichida (suspensie concentrata), de culoare rosie. Adera foarte bine pe suprafata semintelor tratate.

Bolile combatute prin tratarea semintelor: Malura (Tilletia spp.), Taciunele zburator (Ustilago nuda, Ustilago triticii),Taciunele imbracat (Ustilago hordei), Fuzarioza (Fusarium spp.), Septorioza (Septoria spp.), Sfasierea frunzelor (Helminthosporium spp.) Fainarea (Erysiphae spp).

Cand si cum se aplica Tebusha 6 FS ?

Tratatmentul se poate face in perioada conditionarii si insacuirii semintelor sau inainte de semanat. Pe perioada depozitarii produsul nu afecteaza germinatia semintelor.

Tebusha 6 FS se aplica sub forma de tratament semiumed. Doza de 0,5 L se amesteca cu 6-7 l apa, apoi se trateaza o tona de samanta. Produsul trebuie aplicat cu utilaje bine calibrate, care sa asigure o acoperire uniforma pe toata suprafata semintelor. Daca semintele urmeaza a fi depozitate se va verifica umiditatea acestora astfel incat sa nu depaseasca parametri recomandati pentru depozitare pentru a se evita mucegairea sau incoltirea in sac.

Stadiul omologarilor produsului in ROMANIA:

CULTURA AGENTUL PATOGEN DOZA
GRAU Malura (Tilletia spp.) Fuzarioza (Fusarium spp.) 0,5 l/t
ORZ Taciunele  (Ustilago nuda) Sfasierea frunzelor (Helminthosporium spp.) 0,5 l/t

Pentru cantitati mici de seminte, tratamentul se poate efectua si cu betoniera. In acest caz cantitatea de apa utilizata pentru o tona de seminte creste pana la 14-15 L. Dupa tratament semintele se tin la zvantat si apoi se insacuiesc.

Pentru tratarea semintelor si impotriva daunatorilor (Agriotes spp., Zabrus spp.), Tebusha 6 FS / se poate amesteca si aplica impreuna cu insecticidul Midash 600 FS in doza de 1 L/tona de samanta.

Se va evita inhalarea sau contactul produsului cu ochii si pielea. In timpul lucrului se poarta obligatoriu echipament de protectie, nu se bea, nu se mananca si nu se fumeaza. Dupa terminarea lucrului se spala bine mainile si fata cu multa apa si sapun fara a se freca.

Download-uri: