Erbicid preemergent si postemergent pentru combaterea buruienilor monocotiledonate si dicotiledonate  din culturile de cereale paioase

 Omologat in Romania cu certificat de omologare nr.: 484PC/14.03.2019

Ce este ARNOLD si pentru ce se foloseste?

Erbicid selectiv complex, destinat combaterii buruienilor dicotiledonate si monocotiledonate din culturile de cereale paioase. Contine doua substante active cu efect sinergic si complementar. Diflufenican produce albirea partilor verzi prin inhibarea formarii enzimelor care contribuie la biosinteza carotenoidului, cu rol in absorbtia luminii. In consecinta, procesul de fotosinteza inceteaza. Flufenacet inhiba diviziunea celulara a meristemelor atat la nivelul radacinii cat si a partii aeriene. Procesul de crestere si dezvoltare nu mai are loc iar buruienile se usuca.  

 Cand si cum se aplica Arnold ?

Se poate aplica atat preemergent ca erbicid pelicular rezidual cat si in timpul vegetatiei, cand buruienile sunt mici. La cerealele paioase, se va aplica o singura data pe sezon, in preemergenta sau in postemergent timpuriu. Buruienile tinta pot fi inca nerasarite sau rasarite si in primele faze de crestere. Pentru o eficacitate maxima, solul trebuie sa fie la o umiditate optima. Nu se va intra in cultura tratata inainte de uscarea completa a foliajului. Nu se va utiliza pe soluri nisipoase sau cu pietris. Nu se aplica la culturile semincere.

Buruieni combatute  

Printre buruienile dicotiledonate combatute se numara: Stellaria media, Veronica spp,  Viola arvensis, Geranium spp, Laminum spp.,Thlaspi arvense, Brassica spp.,

Printre buruienile monocotiledonate combatute se numara: Apera spica-venti, Juncus bufonius, Poa annua, Alopecurus myosuroides,

DOMENIU DE UTILIZARE

CULTURA DOZA Agentul de daunare Momentul aplicarii

Grâu de toamnă,

Orz de toamnă

0,6  L/ha Apera spica-venti, Alopecurus myosuroides si buruieni dicotiledonate anuale

Preemergent (BBCH 00-09)

sau

Postemergent timpuriu (BBCH 11-22)

COMPATIBILITATE: Produsul este compatibil cu majoritatea produselor de protectia plantelor. Inainte de utilizare este recomandat sa se faca un test de compatibilitate.  

SELECTIVITATE/TOLERANTA CULTURII: Nu impune restrictii privind natura culturii urmatoare. Perioada de pauza pana la infiintarea culturii urmatoare trebuie sa fie de 150 zile.